Sintra - Portugalia

Go to content

Main menu:

Atractii
Daca ajungeti in Lisabona, merita sa faceti o excursie de o zi la Sintra. Luati trenul din gara Rossio si in aproximativ o ora ajungeti la Sintra (trenurile pleaca din jumatate in jumatate de ora). Este un orasel impresionant, un orasel al castelelor. Prima oprire ar trebui sa fie la Palatul Pena sau Palatul Milei (va sfatuiesc sa luati autobuzul din gara pentru ca drumul spre palat este foarte obositor pe jos).

Palatul, situat pe varful unui masiv stancos, cu mult deasupra orasului este un monument national, declarat patrimoniu UNESCO. Arata ca un castel de turta dulce; interiorul este foarte frumos, iar parcul si gradinile se intind pe o suprafata de peste 200 de hectare. Pretul unui bilet full este de 13.5 euro. Cu Lisabona Card aveti reducere 50%.

Coborand de la Palatul Pena (cam 5 minute de mers pe jos) veti gasi ruinele Castelului Maurilor.
Puteti urca pe zidurile acestuia pentru ca ofera o priveliste minunata asupra Sintrei si a Palatului Pena.
Atentie: este foarte obositor daca nu aveti conditie fizica!

Pretul unui bilet este de 18 eur, 50% discount cu Lisabona Card.



Quinta da Regaleira nu trebuie sa va scape daca vizitati Sintra. Este o cladire cu o arhitectura superba, care imbina armonios mai multe stiluri: roman, gotic, renascentist si manuelin. Gradinile sunt si ele deosebite. Aflate pe culmea unui deal, fantanile, grotele, statuile, pesterile si lacurile sunt conectate prin alei pietruite si tunele subterane. Pretul unui bilet este de 6 euro.

Palatul National Sintra, situat chiar in centrul orasului este singurul palat regal care dateaza din Evul Mediu. Muzeul din interior cuprinde colectii de mobilier, pictura, ceramica si textile care dateaza din secolele XVI-XIX, majoritatea facand parte din colectia familiei regale. Este gratis pentru posesorii de Lisabona Card.
Daca vreti sa faceti turul orasului Sintra puteti lua un Toy Train, daca vreti sa va relaxati va puteti plimba pe stradutele inguste, puteti vizita magazinele de suveniruri sau puteti lua masa la una din numeroasele terase de aici. Preturile sunt destul de mari in centru, dar merita! Privelistea este foarte frumoasa.

Sursa descrierii: https://jurnaldecalatorii.net
 

Back to content | Back to main menu