Totul este bine pus la punct de parcă e mare sărbătoare. E și mult marketing și comerț, nu-i vorbă, cele două străzi principale, care te conduc direct la castel, sunt “împănate” cu restaurante și cu tot felul de magazine cu produse locale, de calitate, diferite artizanaturi, vin și dulciuri. Și să nu uit deGinja (sau Ginjinha), lichiorul local, foarte parfumat, o băutură de un roșu intens, foarte asemănătoare cu vișinata noastră. Se servește simplă sau în niște mici cupe de ciocolată, este cea mai apreciată delicatesă locală! În Odidos, ciocolata are festivalul ei, e o mândrie locală!
Sighișoara din Vestul Europei
Obidos e în Portugalia, dar îmi aduc aminte de Sighișoara noastră dragă, cea mai bine conservată cetate medievală din Europa de Est! Ba nu, sunt în Capri sau Ischia, uite arbuștii înfloriți! Și totuși e luna august, acasă în București sunt 40 grade și aici, la ceasul serii, aproape că tremurăm de frig, sigur nu e vreo cetate medievală din Germania?
Sătucul numit Obidos are, evident, o atmosferă mediteraneană, dar castelul său cocoțat pe un deal pare construit cu formele de nisip cu care ne jucam, în copilărie, la mare. Azi castelul din Obidos este transformat într-un hotel de lux, Pousadas Castelo ( de cinci stele), și se poate vizita numai curtea sa. De parcă sunt la Bran!
Obidos are toate ingredinetele unei cetăți medievale
Mi-a făcut plăcere să mă plimb pe străduțele strâmte si aglomerate ale cetății, în căutarea unghiului numai bun pentru o fotografie perfectă, nu-mi pierdusem speranța că voi putea prinde momentul prielnic printre atât de mulți oameni. Niște bogătași, englezi sau olandezi, se plimbă cu trăsura printe sutele de turiști spanioli și francezi, iar copitele calului alunecă pe piatra cubică, săracul căluț! Suta de euro oferită vizitiului dezinvolt o să-i aline oare suferința căluțului?
Clienții coboară din trăsură și par că se simt stingheri între „turiștii plebei”. Poate că în alte vremuri ar fi avut puterea să-i schingiuiască pe cruce pe unii, la poalele superbului castel, așa, ca pe vrăjitoare…Sau poate că i-ar fi aruncat de pe zidul care înconjoară localitatea. Atât locul supliciului cât și zidurile sunt azi locuri de promenadă și zău că nu duc lipsă de vizitatori. De fapt, cea mai mare problemă a Obidos, vorbind din punctul de vedere al unui vizitator, este numărul prea mare de turiști pentru străduțele stâmte, medievale, mai ales în timpul zilei.
„Nobilii” se salvează, intră în restaurantul „castelului-hotel”, că doar au fost lăsați fix în poartă. Iar noi ne căutăm un restaurant mai ieftin și bun, acolo unde mănâncă localnicii, căci e vremea cinei. Noaptea se lasă peste străduțele Obidos, culorile se transformă în umbre, numărul turiștilor scade dramatic, ca la un semnal nevăzut.
Iată și locul unde vom lua cina, e ceva coadă, deci e bun, meniul și prețurile arată bine, intrăm și nu ne pare rău! Unde altundeva te simți ca obidușenii decât la un restaurant local, savurându-le mâncarea, bându-le vinul, ascultâdu-le muzica. Pentru câteva ore ne-am simțit la Obidos ca vechii cavaleri templieri, ne-am ospătat pe cinste iar la plecare ne-am promis să revenim la Oooobiduuușș! Nu-i asa că are un nume amuzant? Ce bine gătesc portughezii la Obidos …. și ieftin!