Modulul II: UTILIZAREA APLICAŢIILOR DE TIP CAD

XI_Tehnician proiectant CAD
XII_Tehnician proiectant CAD

I. Locul modulului în cadrul planului de învăţământ. Lista competenţelor specifice unităţii de competenţă din modul.

Modulul „Utilizarea aplicaţiilor de tip CAD” se studiază în clasa a XI-a liceu tehnologic, în vederea asigurării pregătirii de specialitate în calificări din profilul tehnic.

Modulul face parte din „Cultura de specialitate” (aria curriculară "Tehnologii") şi are alocate un număr de 33 de ore / an, din care:

· teorie – 17 ore;

· laborator tehnologic – 16 ore;

Lista unităţilor de competenţe relevante pentru modul

·	14. Utilizarea aplicaţiilor de tip CAD		1 credit
	-	*14.1.* Analizează specificul proiectului.
	-	*14.2.* Identifică şi utilizează elemente hard şi soft pentru a realiza aplicaţii.
	-	*14.3.* Interpretează şi modifică desene în 2D.
		*14.4.*Vizualizează şi interpretează prezentări în 3D.

II. Tabelul de corelare a competentelor si conţinuturilor

Unităţi de competenţe

Competenţe

individuale

Conţinuturi tematice

14. Utilizarea aplicaţiilor de tip CAD

14.1.Analizeazǎ specificul proiectului.

· Avantajele utilizarii aplicatiilor de tip CAD fata de metodele traditionale:

- calitate

- acuratete

- timp de executie si revizuire

- eficienta

- cost

- transferul informatiilor.

· Meniuri derulante CAD: File, Edit, View, Insert, Format, Tools, Draw, Modify, Bonus, Help.

· Butoane din bara instrumentelor de lucru:

- desenarea

- modificarea

- editarea obiectelor elementare

- selectarea punctelor geometrice specifice: intersectie, punct median, perpendiculare, capete de linie

14. Utilizarea aplicaţiilor de tip CAD

14.2.Identificǎ şi utilizeazǎ elemente hard şi soft pentru a realiza aplicaţii.

· Elemente hard:

- procesor

- RAM

- video

- Disk

- CD-ROM.

· Soft adecvat domeniului (mecanic, electronic, electromecanic, electric, construcţii, textile).

· Procedee de bază pentru desenare CAD:

- aranjare

- copiere

- colorare

- racordare

- stergere

- translatare.

· Cotare:

- liniara

- diametre

- raza

- unghiuri

- inclinata.

14.3.Interpreteazǎ şi modifică desene în 2D.

· Pregǎtirea mediului de desenare:

- lansare în execuţie a programului

- numele şi locul de memorare al fişierului

- unitǎţile de mǎsurare utilizate

- dimensiunea hartiei.

· Editare text pe desen:

- caracteristici

- text pe un rand

- pe mai multe randuri

- stergere text

- tiparire

- copiere

- mutare

- copiere desene din CAD in Word.

· Metode de îmbunătăţire a soluţiei (plan complex, munca cu alţii, responsabilitǎţi, aranjamente de lucru)

14.4.Vizualizează şi interpreteazǎ prezentǎri în 3D.

· Modalităţi de proiectare în 3D.

· Suprafeţe spaţiale:

- intre doua linii curbe

- extrudate

- de revolutie.

· Dezvoltǎri posibile ale procesului de modelare în 3D: feed-back, plan complex, documentaţie tehnicǎ, responsabilitǎţi, aranjamente de lucru (birouri de proiectare).

III. Sugestii metodologice

Modulul „Utilizarea aplicaţiilor de tip CAD” oferă elevilor oportunitatea de a-şi forma competenţe tehnice în legătură cu proiectarea asistată de calculator.

Programa modulului trebuie utilizată împreună cu Standardul de Pregătire Profesională, pentru a corela, în permanenţă, criteriile de performanţă ale competenţelor agregate în modul cu conţinuturile incluse, rezultate din condiţiile de aplicabilitate ale criteriilor de performanţă respective.

Parcurgerea conţinuturilor este obligatorie, dar se impune abordarea flexibilă şi diferenţiată a acestora, în funcţie de resursele disponibile şi de nevoile locale de formare.

Pentru formarea competenţelor stabilite prin curriculum, profesorul are libertatea de a dezvolta anumite conţinuturi şi de a le eşalona în timp, utilizând activităţi variate de învăţare, cu caracter preponderent aplicativ.

Tabelul de corelare între competenţe şi conţinuturi, prezentat la punctul II, specifică din ce unitate de competenţă provin competenţele care se agregă şi care sunt conţinuturile ce permit profesorului să formeze, elevului să demonstreze şi evaluatorului să evalueze performanţa vizată de respectivele competenţe. Se va ţine cont de faptul că profesorul are libertatea de a alege ordinea conţinuturilor şi modul de organizare a activităţilor de învăţare, în raport cu experienţa şi viziunea proprie.

Autorii recomandă parcurgerea conţinuturilor în următoarea ordine:

Tema 1: Prezentarea interfeţei grafice.

1. Elemente de interfaţă.

2. Specificaţii şi recomandări de lucru.

Tema 2: Desenarea interactivă.

1. Sistemul de coordonate.

2. Obiecte / entităţi grafice vectoriale.

3. Pregătirea lucrului.

4. Specificarea / intrpducerea coordonatelor.

5. Selectarea entităţilor desenate.

6. Controlul prin panoramare al afişării desenului.

Tema 3: Comenzi pentru desenare (LINE, RAY, XLINE, MLINE, CIRCLE, ARC, PLINE,

POLYGON, RECTANG, DONUT, SPLINE, ELLIPSE, POINT, REVCLOUD, TABLE).

Tema 4: Comenzi pentru editare (modificare şi construcţie) (ERASE, COPY, MIRROR,

OFFSET, ARRAY, MOVE, ROTATE, SCALE, STRETCH, TRIM, EXTEND, BREAK, CHAMFER, FILLET, EXPLODE, LENGTHEN, ALIGN).

Tema 5: Comenzi şi facilităţi ajutătoare (LIST, ID, DIST, AREA, DIVIDE, MEASURE,

STATUS, comenzi de corectare a greşelilor, comenzi pentru reîmprospătarea imaginii, comenzi pentru accesarea informaţiilor de asistenţă, salvarea, închiderea şi reluarea sesiunii de lucru).

Tema 6: Texte scrise în desen.

1. Comenzi de scriere a desenului.

2. Formatare şi stiluri de text.

3. Editarea textelor existente.

Tema 7: Proprietăţi simbologice şi de emfază 3D.

1. Culoarea obiectelor.

2. Tipuri de linie.

3. Grosimi de linei.

4. Elevaţia şi grosimea pe verticală.

5. Modificarea proprietăţilor de obiecte.

Tema 8: Haşurarea (umplerea cu modele).

Tema 9: Cotarea în desen.

Tema 10: Proiectarea tridimensională. Modelarea 3D.

1. Conceperea tridimensională a proiectelor. Vizualizare 3D.

2. Desenarea în 3D a obiectelor ordinare. UCS şi WCS.

3. Desenarea în 3d cu obiecte 3D (suprafeţe şi solide).

4. Vizualizarea “umbrită” a proiectelor 3D.

Tema 11: Tipărirea desenelor.

Procesul de predare învăţare trebuie să aibă un caracter activ şi centrat pe elev. În acest sens se recomandă realizarea unei evaluări iniţiale care să permită obţinerea unor informaţii relevante despre stilul de învăţare al elevilor (auditiv, vizual, practic) şi tipul de inteligenţă al acestora. Aceste informaţii vor sta la baza adaptării strategiilor de predare-învăţare la particularităţile elevilor.

Plecând de la principiul integrării, care asigură accesul în şcoală a oricărui copil, acceptând că fiecare copil este diferit, se va avea în vedere utilizarea de metode specifice pentru dezvoltarea competenţelor pentru acei elevi care prezintă deficienţe integrabile, adaptându-le la specificul condiţiilor de învăţare şi comportament (utilizarea de programe individualizate, pregătirea de fişe individuale pentru elevii care au nevoie şi care le cer, utilizarea instrumentelor ajutătoare de învăţare, aducerea de laude chiar şi pentru cele mai mic progrese şi stabilirea împreună a paşilor următori).

Alegerea tehnicilor de instruire revine profesorului, care are sarcina de a individualiza şi de a adapta procesul didactic la particularităţile elevilor, de a centra procesului de învăţare pe elev, pe nevoile şi disponibilităţile sale, în scopul unei valorificări optime ale acestora, individualizarea învăţării, lărgirii orizontului şi perspectivelor educaţionale, de a diferenţia sarcinile şi timpului alocat ş.a. În context, lucrul în grup, simularea, practica în atelier / la locul de muncă, discuţiile de grup, prezentările video, multimedia şi electronice, temele şi proiectele integrate, vizitele etc. contribuie la învăţarea eficientă, prin dezvoltarea abilităţilor de comunicare, negociere, luarea deciziilor, asumarea responsabilităţii, sprijin reciproc, precum şi a spiritului de echipă, competiţional şi creativităţii elevilor .

Cadrele didactice au posibilitatea de a decide asupra numărului de ore alocat fiecărei teme, în funcţie de dificultatea acesteia, de nivelul de cunoştinţe anterioare ale grupului instruit, de complexitatea materialului didactic implicat în strategia de didactică şi ritmul de asimilare a cunoştinţelor şi de formare a depriderilor, proprii grupului instruit.

Locul de desfăşurare a instruirii se recomandă a fi un laborator de informatică, în care – pentru optimizarea demersului didactic – este necesar să existe o dotare minimală care presupune un număr de calculatoare egal cu numărul elevilor din grupă, conectate în reţea şi cu acces la toate serviciile INTERNET. Configuraţia calculatoarelor trebuie să permită rularea aplicaţiilor prin care vor fi formate competenţele specifice.

În laborator trebuie să existe de asemenea, o imprimantă, dispozitive periferice şi de memorare externă. Un retroproiector sau un ecran cu cristale lichide facilitează instruirea interactivă permiţând proiecţia imaginilor formate pe ecranul monitorului.

Pentru a se asigura contactul cu echipamente specifice domeniului care nu există în unitatea de învăţământ se recomandă efectuarea unor vizite didactice la agenţi economici de profil, institute de cercetare şi de proiectare.

Specificul disciplinei impune metode didactice interactive, recomandând cu precădere aplicaţiile practice individuale, metoda descoperirii, a demonstraţiei, conversaţia euristică.

Dinamica acestui domeniu este extrem de rapidă. Aceasta presupune actualizarea permanentă a produselor soft prin prezentarea celor mai noi versiuni, astfel încât absolvenţilor să le fie mai uşor să se adapteze in activitatea productivă.

Pentru a evita disfuncţiile provocate de eventualele erori ale elevilor pe parcursul instruirii, este necesar ca profesorul să urmărească strict fiecare elev, ceea ce presupune recurgerea la un sistem ordonat de prezentare a facilităţilor unui program, pas cu pas, în ritm impus. După aceea, ritmul de instruire poate diferi în funcţie de particularităţile fiecărui elev. Pregătirea în laboratorul de informatică are o specificitate care se bazează, în principal, pe realizarea etapă cu etapă, de către fiecare elev, a instrucţiunilor profesorului: nerespectarea acestei cerinţe conduce la “pauze” nedorite si incetinirea ritmului de instruire.

Pentru proiectarea didactică eficientă, profesorul trebuie să-şi propună finalizarea unei etape de instruire într-o şedinţă de lucru de 2 ore, astfel încât să nu mai fie necesară reluarea ultimelor secvenţe din şedinţa anterioară.

Aplicaţiile prezentate efectiv elevilor, trebuie să aibă ca obiect, pe cât posibil, probleme concrete ale activităţilor productive din domeniul de activitate pentru a sublinia avantajele utilizării sistemelor informatice. Achiziţia treptată a cunoştinţelor şi deprinderilor poate fi stimulată printr-o prezentare atractivă şi motivantă a programelor.

Evaluarea trebuie să vizeze mai ales interpretarea creativă a informaţiilor şi capacitatea de a rezolva o situaţie-problemă cu ajutorul calculatorului.

Instruirea interactivă specifică acestei discipline contribuie printre altele şi la conştientizarea faptului că un bun utilizator al calculatorului are şanse mai mari de reuşită în acţiunea de integrare socio-profesională.

Din dorinţa de a pregăti un utilizator şi nu un creator de soft, prezentul curriculum vizează formarea unui specialist care să perceapă calculatorul ca pe un instrument de lucru absolut necesar în condiţiile modernizărilor tehnologice, un instrument prin care să-şi valorifice superior capacitatea de muncă şi creativitatea şi să-şi reducă timpul de lucru.

De aceea, competenţele propuse direcţionează instruirea către formarea unor abilităţi de utilizare a sistemelor informatice în strânsă corelare cu pregătirea la disciplinele de specialitate, pentru a accentua şi mai mult caracterul utilitar al programelor descrise şi pentru a motiva superior elevii în procesul instructiv.

Pornind de la premisa, avută în vedere prin competenţele prevăzute la disciplinele din cadrul pregătirii de specialitate, că informativ, elevii sunt în posesia elementelor teoretice necesare pentru înţelegerea şi utilizarea pachetelor aplicative de programe, s-a pus un accent deosebit pe descrierea şi exersarea facilităţilor oferite de aceste programe şi pe formarea deprinderilor de a le valorifica în activitatea curentă a viitorului specialist.

Achiziţia noilor cunoştinţe, integrarea acestora în sistemul celor anterioare şi valorificarea lor prin transfer şi creativitate, vizează formarea unui specialist capabil să răspundă cerinţelor cu pronunţat caracter aplicativ, cerinte specifice economiei actuale şi, mai ales, domeniului electronică şi automatizări.

Se consideră că nivelul de pregătire teoretică şi tehnologică este realizat corespunzător dacă sunt îndeplinite toate criteriile de performanţă.

Modulul III: TEHNICI DE MĂSURARE ÎN DOMENIU

I. Locul modulului în cadrul planului de învăţământ. Lista competenţelor specifice unităţii de competenţă din modul

Modulul „Tehnici de măsurare în domeniu” se studiază în clasa a XI-a liceu tehnologic, în vederea asigurării pregătirii de specialitate în calificări din profilul tehnic.

Modulul face parte din „Cultura de specialitate” (aria curriculară "Tehnologii") şi are alocate un număr de 66 de ore / an, din care:

· teorie – 33 ore;

· laborator tehnologic – 8 ore

· instruire practică – 25 ore;

Lista unităţilor de competenţe relevante pentru modul

În modulul „Tehnici de măsurare în domeniu” au fost agregate competenţe dintr-o unitate de abilităţi cheie şi o unitate de competenţe tehnice generale:

·	3. Managementul relaţiilor interpersonale		0.5 credite
	-	*3.2.* Gestionează conflicte.
	-	*3.3.* Gestionează aşteptările factorilor interesaţi.
	16. Tehnici de măsurare în domeniu			1 credit
	-	*16.1.*Explică structura instalaţiilor/sistemelor de măsurare.
	-	*16.2.* Execută operaţii pregătitoare pentru utilizarea tehnicilor de măsurare.
	-	*16.3.*Utilizează tehnici de măsurare pentru determinarea / monitorizarea mărimilor tehnice specifice proceselor industriale.

II. Tabelul de corelare a competenţelor si conţinuturilor

Unităţi de competenţe	Competenţe individuale	Conţinuturi tematice
16. Tehnici de măsurare în domeniu	*16.1.* Explică structura instalaţiilor / sistemelor de măsurare.	Instalaţii şi sisteme de măsurare - Clasificarea instalaţiilor şi sistemelor de măsurare după funcţiile îndeplinite: · de verificare / testare şi diagnosticare a echipamentelor, instalaţiilor, sistemelor industriale; · de supraveghere şi control a proceselor industriale - Elemente componente de bază ale instalaţiilor şi sistemelor de măsurare (rol funcţional, variante constructive): mijloace de măsurare, traductoare, adaptoare, înregistratoare, echipamente pentru achiziţia, transmiterea şi prelucrarea datelor, elemente de automatizare - Reprezentări grafice ale structurii unei instalaţii / unui sistem de măsurare (scheme structurale) - Tipuri de structuri ale sistemelor de măsurare (în lanţ, paralelă, în buclă), scheme structurale, principii de funcţionare. Aplicaţii practice de utilizare a schemelor structurale pentru identificarea componentelor şi verificarea legăturilor dintre componentele unei instalaţii de măsurare date
16. Tehnici de măsurare în domeniu	*16.2.* Execută operaţii pregătitoare pentru utilizarea tehnicilor de măsurare.	§ Documentaţia tehnică specifică lucrărilor de măsurare / monitorizare a mărilor tehnice caracteristice proceselor industriale (cărţi tehnice ale aparatelor şi echipamentelor de măsurare utilizate, instrucţiuni de utilizare) § Criterii de selectare a mijloacelor şi metodelor de măsurare: caracteristicile obiectului măsurat sau a procesului controlat; parametrul controlat (valori prognozate); indicatori metrologici şi economici ai mijloacelor de măsurare accesibile operatorului; tipul de producţie (unicate, serie mică, serie mare sau masă) în cadrul căreia se realizează procese de măsurare; productivitatea impusă măsurării; costul aplicării metodei § Operaţii pregătitoare pentru utilizarea tehnicilor de măsurare: asigurarea condiţiilor de microclimat, reglaje prevăzute în instrucţiunile de utilizare, selectarea domeniilor de măsurare în funcţie de valoarea prognozată (unde este cazul), verificarea legăturilor funcţionale dintre componente § Aplicaţii practice - de utilizare a documentaţiei tehnice specifice pentru identificarea condiţiilor impuse la exploatarea mijloacelor de măsurare şi echipamentelor utilizate; - de determinare a unor valori prognozate ale mărimilor fizice măsurate; - de utilizare a schemelor structurale pentru identificarea componentelor şi verificarea legăturilor dintre componentele unei instalaţii de măsurare date
16. Tehnici de măsurare în domeniu	*16.3*. Utilizează tehnici de măsurare pentru determinarea / monitorizarea mărimilor tehnice specifice proceselor industriale.	§ Metode de măsurare - Metode directe - Metode indirecte - Metode implicite § Mijloace pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale: - geometrice (măsuri terminale pentru lungimi şi unghiuri, rigle, şublere, micrometre, raportoare, comparatoare, indicatoare de nivel, planimetre, dozatoare volumetrice) - mecanice (dinamometre, manometre, vacuumetre, vitezometre, turometre, accelerometre, debitmetre) - fizico-chimice (balanţe, densimetre, vâscozimetre, ceasuri şi cronometre) - termice (termometre, contoare termice) - electrice (ampermetre, voltmetre, ohmmetre, wattmetre, contoare electrice) § Aplicaţii practice - de măsurare directă a mărimilor geometrice, mecanice, fizico-chimice, termice şi electrice; - de realizare a instalaţiilor de măsurare după o schemă dată; - de măsurare/monitorizare a mărimilor fizice specifice unor procese industriale, folosind instalaţii de măsurare dată; - de prelucrare şi analizare a rezultatelor măsurării (calcule matematice, trasare de grafice şi diagrame, comparare cu valori nominale sau limită, toleranţe) § Exerciţii de grup pentru analizarea rezultatelor măsurării, stabilirea unor tendinţe în evoluţia parametrului / procesului controlat, a unor cauze şi soluţii de optimizare / remediere.
3.Managemen-tul relaţiilor interpersonale	*3.2.* Gestionează conflictele.
3.Managemen-tul relaţiilor interpersonale	*3.3.* Gestionează aşteptările factorilor interesaţi.

III. Sugestii metodologice

Modulul «Tehnici de măsurare în domeniu» oferă elevilor oportunitatea de a-şi forma competenţe tehnice în legătură cu selectarea şi utilizarea mijloacelor şi metodelor de măsurare, dar şi a abilităţilor de analizare a rezultatelor măsurării.

Programa modulului trebuie utilizată împreună cu Standardul de Pregătire Profesională, pentru a corela, în permanenţă, criteriile de performanţă ale competenţelor agregate în modul cu conţinuturile incluse, rezultate din condiţiile de aplicabilitate ale criteriilor de performanţă respective.

Parcurgerea conţinuturilor este obligatorie, dar se impune abordarea flexibilă şi diferenţiată a acestora, în funcţie de resursele disponibile şi de nevoile locale de formare.

Tabelul de corelare între competenţe şi conţinuturi, prezentat la punctul III, specifică din ce unităţi de competenţă provin competenţele care se agregă şi care sunt conţinuturile ce permit profesorului să formeze, elevului să demonstreze şi evaluatorului să evalueze performanţa vizată de respectivele competenţe. Se va ţine cont de faptul că profesorul are libertatea de a alege ordinea conţinuturilor şi modul de organizare a activităţilor de învăţare, în raport cu experienţa şi viziunea proprie.

Autorii recomandă parcurgerea conţinuturilor în următoarea ordine:

1. Tehnici şi tehnologii de măsurare a mărimilor caracteristice proceselor tehnologice

1.1. Procese de măsurare

- tipuri de procese: procese de măsurare şi verificare în cercetare şi laboratoare de dezvoltare, în domeniul controlului tehnic precum şi al încercărilor instalaţiilor; mari procese industriale în flux şi procese individuale descentralizate;

- componentele procesului de măsurare: măsurand, etaloane, mijloace de măsurare

1.2. Metode de măsurare

- Metode directe

· bazate pe comparaţia simultană 1:1 directă (metode diferenţiale, metode de zero), prin substituţie sau prin permutare;

· bazate pe comparaţia simultană 1:n (metode adiţionare, metode de raport);

· bazate pe comparaţia succesivă.

- Metode indirecte

- Metode implicite

1.3. Mijloace pentru măsurarea mărimilor tehnice caracteristice proceselor industriale:

- geometrice (măsuri terminale pentru lungimi şi unghiuri, rigle, şublere, micrometre, raportoare, comparatoare, indicatoare de nivel, planimetre, dozatoare volumetrice)

- mecanice (dinamometre, manometre, vacuumetre, vitezometre, turometre, accelerometre, debitmetre)

- fizico-chimice (balanţe, densimetre, vâscozimetre, ceasuri şi cronometre)

- termice (termometre, contoare termice)

- electrice (ampermetre, voltmetre, ohmmetre, wattmetre, contoare electrice)

1.4. Instalaţii şi sisteme de măsurare

- Clasificarea instalaţiilor şi sistemelor de măsurare după funcţiile îndeplinite:

· de verificare / testare şi diagnosticare a echipamentelor, instalaţiilor, sistemelor industriale;

· de supraveghere şi control a proceselor industriale

- Elemente componente de bază ale instalaţiilor şi sistemelor de măsurare (rol funcţional, variante constructive): mijloace de măsurare, traductoare, adaptoare, înregistratoare, echipamente pentru achiziţia, transmiterea şi prelucrarea datelor, elemente de automatizare

- Reprezentări grafice ale structurii unei instalaţii / unui sistem de măsurare (scheme structurale)

- Tipuri de structuri ale sistemelor de măsurare (în lanţ, paralelă, în buclă), scheme structurale, principii de funcţionare.

Utilizarea tehnicilor de măsurare pentru determinarea / monitorizarea mărimilor tehnice specifice proceselor industriale.

2.1. Norme de tehnica securităţii muncii

2.2. Documentaţia tehnică specifică lucrărilor de măsurare / monitorizare a mărilor tehnice caracteristice proceselor industriale (cărţi tehnice ale aparatelor şi echipamentelor de măsurare utilizate, instrucţiuni de utilizare)

2.3. Criterii de selectare a mijloacelor şi metodelor de măsurare: caracteristicile obiectului măsurat sau a procesului controlat; parametrul controlat (valori prognozate); indicatori metrologici şi economici ai mijloacelor de măsurare accesibile operatorului (sensibilitatea; rezoluţia; domeniul / domeniile de măsurare; valoarea diviziunii; timpul de răspuns; durabilitatea; justeţea; fidelitatea; precizia; clase de precizie; fiabilitatea metrologică); tipul de producţie (unicate, serie mică, serie mare sau masă) în cadrul căreia se realizează procese de măsurare; productivitatea impusă măsurării; costul aplicării metodei

2.4. Operaţii pregătitoare pentru utilizarea tehnicilor de măsurare: asigurarea condiţiilor de microclimat, reglaje prevăzute în instrucţiunile de utilizare, selectarea domeniilor de măsurare în funcţie de valoarea prognozată (unde este cazul), verificarea legăturilor funcţionale dintre componente

2.5. Aplicaţii practice

- de utilizare a documentaţiei tehnice specifice pentru identificarea condiţiilor impuse la exploatarea mijloacelor de măsurare şi echipamentelor utilizate;

- de determinare a unor valori prognozate ale mărimilor fizice măsurate;

- de măsurare directă a mărimilor geometrice, mecanice, fizico-chimice, termice şi electrice;

- de utilizare a schemelor structurale pentru identificarea componentelor şi verificarea legăturilor dintre componentele unei instalaţii de măsurare date

- de realizare a unor instalaţiilor de măsurare după o schemă dată;

- de măsurare / monitorizare a mărimilor fizice specifice unor procese industriale, folosind o instalaţie de măsurare dată;

- de prelucrare şi analizare a rezultatelor măsurării (calcule matematice, trasare de grafice şi diagrame, comparare cu valori nominale sau limită, toleranţe)

Date fiind competenţele vizate, se recomandă o pondere ridicată a exerciţiilor de realizare a unor instalaţii de măsurare, folosind documentaţia tehnică specifică, de culegere a informaţiilor de măsurare, de înregistrare şi de prelucrare a acestora,

Alegerea mijloacelor didactice se va realiza în strânsă corelaţie cu metodele didactice şi cu conţinutul ştiinţific al lecţiei. Se vor folosi mijloace didactice specifice cabinetelor şi laboratoarelor de metrologie. Instruirea practică se va desfăşura în spaţii special amenajate, dotate corespunzător. Se recomandă utilizarea:

· fişelor de lucru;

· fişelor tehnologice;

· schemelor structurale;

· cărţilor tehnice şi instrucţiunilor de utilizare a mijloacelor de măsurare;

· suporturilor de curs / aplicative audio-video sau / şi multimedia;

· soft-urilor educaţionale specifice.

Autorii recomandă desfăşurarea procesului instructiv-formativ conform strategiilor moderne de învăţare, eventual integrate într-un sistem multimedia, astfel încât să fie menţinut şi stimulat interesul elevilor pe tot parcursul lecţiilor şi activităţilor aplicative realizate şi să fie realizat impactul dorit prin studierea acestei discipline.

Evaluarea este implicită demersului pedagogic curent, permiţând atât profesorului, cât şi elevului să cunoască nivelul de achiziţionare a competenţelor şi a cunoştinţelor, să identifice lacunele şi cauzele lor şi să realizeze corecţiile care se impun, în vederea reglării procesului de predare – învăţare.

Calitatea evaluării căreia îi vor fi supuşi elevii pentru a obţine calificările reprezintă unul dintre factorii esenţiali care susţin încrederea publică în aceste calificări. Din acest motiv, se impune atât asigurarea coerenţei, caracterului realist şi motivant, rigorii, corectitudinii şi eficienţei procesului de evaluare, cât şi deplina aliniere a sarcinilor impuse la standardele naţionale definite în cadrul fiecărei calificări. Caracteristicile unui sistem de evaluare eficient sunt:

4 validitatea (evaluarea trebuie să măsoare performanţa în raport cu competenţele vizate);

4 fidelitatea (instrumentul de evaluare generează rezultate în concordanţă unele cu altele în ocazii diferite de către toţi cei care evaluează şi pentru toţi elevii);

4 aplicabilitatea practică şi rentabilitatea (evaluarea trebuie să fie adaptată la resursele existente şi la timpul disponibil);

4 credibilitatea (pentru ca evaluarea şi atestarea rezultantă să fie credibile, ele trebuie să se bucure de încredere publică);

4 compatibilitatea cu învăţarea eficientă (evaluarea trebuie să susţină şi să contribuie la învăţarea eficientă);

4 flexibilitatea (evaluarea trebuie să faciliteze accesul şi progresarea, fără a compromite standardele naţionale).

Evaluarea trebuie să fie un proces continuu şi sumativ, referindu-se în mod explicit la criteriile de performanţă şi la condiţiile de aplicabilitate ale acestora, corelată cu tipul probelor de evaluare specificate în Standardul de Pregătire Profesională pentru fiecare competenţă şi vizând exclusiv probele de evaluare solicitate în aceste standarde (nimic mai puţin, nimic mai mult). Demonstrarea altor abilităţi, în afara celor din competenţele specificate, este lipsită de semnificaţie în cadrul evaluării.

Se recomandă utilizarea următoarelor metode şi instrumente de evaluare: observarea sistematică, pe baza unei fişe de observare; probe practică; teste cu itemi obiectivi şi semiobiectivi; proiectul; autoevaluarea ş.a.

Se consideră că nivelul de pregătire teoretică şi tehnologică este realizat corespunzător dacă sunt îndeplinite toate criteriile de performanţă.